AFIE are o nouă conducere
Membrii Asociației Farmaciilor Independente Ethica s-au reunit la Brașov în data de 26 aprilie 2025 pentru a stabili strategia asociației, direcțiile principale de acțiune, precum și pentru a vota membrii noului Consiliu Director.
Astfel, în urma votului farmaciilor independente membre, a fost stabilită conducerea asociației pentru următorii 4 ani:
Președinte: Farm. Anda Vija
Vicepreședinte: Farm. Dana Coltofeanu
Vicepreședinte: Farm. Magdalena Vihocencu
Membrii CD: Farm. Alexandra Boc
Farm. Andra Ioniță
Farm. Radu Jula
Farm. Oana Văcaru
În ceea ce privește strategia asociației, în urma perioadă se vor avea în prim-plan teme precum publicitatea la farmaciile comunitare identificate prin brand, susținerea asistenței farmaceutice prin extinderea unor limite clare în privința criteriile de înființare a farmaciilor comunitare, demersuri cu privire la termene de plată în relație cu casele de asigurări de sănătate și alte aspecte care țin de această relație contractuală, precum și o serie de materiale în ce privește suportul membrilor și farmaciștilor pe zona profesională și juridică.
„Le mulțumesc colegilor din asociație pentru votul de încredere, îi mulțumesc echipei din Consiliul Director pentru susținere și felicit activitatea asociației neîntreruptă de mai bine de 15 ani. Vom continua demersurile inițiate, ne vom strădui să protejăm profesia de farmacist și rolul pe care farmacistul îl are în domeniul sănătății. Împreună suntem o forță!”, a declarat farm. Anda Vija, Președinte AFIE.


- Vizualizări: 3965