Testarea COVID-19 în farmacii, o propunere legislativă incompletă
8.04.2021: Asociația Farmaciilor Independente Ethica trage un semnal de alarmă asupra modului în care s-a decis testarea populației în farmacii și subliniază lacunele propunerii legislative și erorile de comunicare către populație.
AFIE a militat mereu pentru implicarea farmaciștilor în programe de prevenție și de îmbunătățire a sănătății populației. Cu toate acestea, momentul în care guvernul a decis să implice farmaciștii în testarea generală este unul tardiv.
Luând în calcul faptul că startul testării nu va fi dat, în cel mai bun caz, decât peste o lună, fiind implicate și alte autorități care trebuie să desfășoare activități de avizare și instruire, ajungem la un moment în care nevoia de testare va fi din ce în ce mai scăzută datorită creșterii gradului de imunizare a populației prin vaccinare.
Totodată, serviciul, așa cum se dorește implementat în acest moment, va avea adresabilitate redusă și pentru că presupune costuri suportate de pacienți. Este cunoscut faptul că nevoia de testare este mai mare, în perspectivă, tocmai în rândul populației cu posibilități financiare modeste.
Iată deci că ne aflăm în fața unui demers legislativ făcut în mare grabă, care în loc să producă efectele benefice scontate, aduce din nou în prim plan inechitățile dintre tipurile de farmacii, posibilitatea de a nu putea asigura testarea în condiții de maximă siguranță pentru ceilalți pacienți, dar si pentru personalul farmaceutic, prin incapacitatea asigurării unor fluxuri de lucru separate.
Pe de altă parte, populația rămâne cu o serie de întrebări fără răspuns la acest moment: când și dacă vor fi puse la dispoziție testele gratuite, cum se vor distribui, cine va putea beneficia de ele și care va fi de fapt costul acestui serviciu pe care va trebui să-l achite?
Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern și proiectul de Ordin al Ministerului Sănătății, publicat în transparență, stipulează că testarea COVID-19 a populației se va putea face în farmacii, care vor putea stabili „singure” costul acestui serviciu. În acest sens, AFIE consideră ca ar fi oportună stabilirea unui preț unic recomandat pe țară al acestui serviciu, lucru care ar duce la o practică tarifară unitară în beneficiul pacienților.
Deși pare că statutul de profesionist al sănătății este recunoscut și farmaciile pot presta un serviciu care să asigure un cadrul suplimentar de screening pe scară largă, nu putem să nu remarcăm următoarele aspecte:
Ordinul privind testarea, aflat în transparență decizională, s-a făcut fără o consultare amplă și reală a tuturor profesioniștilor implicați.
- Investițiile care trebuie făcute de farmacii în vederea realizării testării ar trebui, în mod rațional, sprijinite de stat. Faptul că se solicită farmaciilor condiții speciale trebuie să ia în calcul investiția ce ține de asigurarea unor fluxuri de lucru separate, care să garanteze siguranța tuturor categoriilor de pacienți din farmacie. Gestionarea unei farmacii în mediul rural este diferită de gestionarea uneia din mediul urban, diferențele venind în primul rând din capacitatea financiară și logistica de a implementa noi servicii și activități.
- Costul testării trebuie acoperit prin intermediul sistemului de asigurări de sănătate, așa cum se întâmplă în majoritatea țărilor, care au implementat acest serviciu în farmacii. Nu putem să nu remarcăm faptul că mediul rural, adică mediul cu populația cea mai vulnerabilă și cu acces redus la laboratoare specializate de testare, va avea un acces limitat la această nouă formă de testare în masă, dacă nu va exista o susținere a costurilor prin sistemul de asigurărilor de sănătate.
Contact:
Farm. Cristina Pavel
Președinte Asociația Farmaciilor Independente „Ethica”
0722746126
Despre Asociația Farmaciilor Independente ETHICA
Asociația Farmaciilor Independente Ethica este formată din farmacii deținute de către farmaciști, fapt care le asigură independența și etica în relația cu pacientul, cu colegii și cu toți colaboratorii.
AFIE este o organizație non-guvernamentală, de tip patronal, la nivel național, fiind formată din mai mult de 200 de membri din 31 de județe și București, distribuite în toate regiunile țării. AFIE este membră a International Pharmaceutical Federation (FIP).
Misiunea AFIE este de a participa activ la îmbunătățirea sistemului de sănătate din România și la dezvoltarea politicilor farmaceutice, în beneficiul pacientului, și de a promova imaginea farmacistului etic și independent în societate.
- Vizualizări: 2220