Skip to main content

Colegiul Farmaciștilor din România și Asociațiile reprezentative susțin necesitatea unor măsuri legislative care să asigure predictibilitatea plăților pentru medicamente

BUCUREȘTI, 15 iulie 2026

Farmaciile salută eforturile CNAS de reducere a întârzierilor pentru plățile medicamentelor eliberate și consideră că momentul actual trebuie valorificat pentru adoptarea unor modificări legislative care să garanteze utilizarea la timp a fondurilor din sănătate și un mecanism predictibil de decontare, în beneficiul pacienților și al întregului sistem de sănătate.

Colegiul Farmaciștilor din România (CFR) și Asociațiile reprezentative ale farmaciilor comunitare Asociația Farmaciilor și Farmaciștilor din România (AFFR), Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR), Asociația Farmaciilor Independente Ethica (AFIE), Asociația Farmaciilor Tradiționale și a Practicienilor (AFTaP), salută clarificările publice formulate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) privind situația actuală a plăților pentru medicamente și apreciază eforturile instituției pentru eliminarea întârzierilor istorice la decontare.

Faptul că România a realizat progrese, în ultimele luni, în a reduce întârzierile plăților demonstrează că este posibilă respectarea unui sistem predictibil, conform termenelor legale. În același timp, trimiterea României în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) de către Comisia Europeană, ca urmare a întârzierilor istorice de plată a medicamentelor, reprezintă un semnal important că sunt necesare soluții legislative suplimentare care să prevină reapariția unor astfel de situații.

Comunicatul transmis de CNAS în urma acestei decizii a Comisiei Europene subliniază un mesaj esențial pentru întregul sistem de sănătate: resursele financiare există, însă cadrul legislativ actual nu permite utilizarea lor cu suficientă flexibilitate pentru respectarea termenelor legale de plată. În aceste condiții, problema nu mai este una de finanțare, ci de mecanism bugetar.

Farmaciile comunitare reprezintă unul dintre pilonii accesului pacienților la tratament. În fiecare zi, acestea eliberează medicamente compensate și gratuite, achită furnizorii, salariile angajaților, taxele și contribuțiile către stat și susțin toate costurile operaționale necesare funcționării, cu mult înainte de decontarea sumelor datorate de sistemul de asigurări de sănătate. Acest lucru este subliniat inclusiv în decizia Comisiei Europene, care afirmă că „farmaciile finanțează prealabil aprovizionarea cu medicamente, asigurându-se, în același timp, că pacienții au acces în timp util la tratamentele de care au nevoie.”

CFR și  Asociațiile reprezentative ale farmaciilor comunitare consideră că acesta este momentul în care legislația trebuie îmbunătățită, astfel încât fondurile colectate prin contribuțiile de asigurări sociale de sănătate să fie utilizate exclusiv pentru scopul în care au fost colectate și să poată fi puse la dispoziția CNAS, fără întârzieri administrative, pentru plata obligațiilor legale aferente medicamentelor deja eliberate pacienților.

Atunci când banii există în sistem, dar nu ajung în timp la cei care au asigurat deja tratamentul pacienților, costul întârzierilor este transferat asupra farmaciilor. Acestea sunt obligate să suporte costuri suplimentare de finanțare, să își susțină din resurse proprii fluxurile operaționale și să asigure, în continuare, plata salariilor profesioniștilor, a furnizorilor și a obligațiilor fiscale.

În contextul creșterii accelerate a consumului de medicamente și al accesului tot mai larg la terapii inovatoare, sustenabilitatea sistemului de sănătate trebuie construită prin mecanisme moderne de finanțare și printr-un cadru legislativ care oferă predictibilitate tuturor actorilor implicați, nu prin transferarea costurilor generate de întârzierile administrative asupra farmaciilor. Procedura europeană privind întârzierile istorice trebuie privită ca o oportunitate de a corecta definitiv mecanismele care au făcut posibilă apariția acestor situații.

În acest context, CFR și Asociațiile reprezentative ale farmaciilor comunitare susțin adoptarea unor modificări legislative care să permită:

· Utilizarea fără întârzieri administrative a fondurilor disponibile în Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) pentru plata obligațiilor scadente;

· Exceptarea bugetului FNUASS de la mecanismele care limitează efectuarea plăților lunare atunci când există resurse financiare disponibile;

· Asigurarea utilizării cu prioritate a contribuțiilor colectate pentru sănătate în scopul pentru care acestea au fost încasate, astfel încât resursele existente în FNUASS să fie disponibile la timp pentru finanțarea serviciilor medicale și a medicamentelor;

·  Instituirea unui calendar predictibil de decontare, care să permită efectuarea plăților către farmacii până cel târziu în data de 15 a fiecărei luni, cu obiectivul ca, pe termen mediu, acestea să fie realizate chiar înainte de acest termen.

Un astfel de mecanism nu ar reprezenta doar o măsură de sprijin pentru farmacii. El ar permite asigurarea continuității aprovizionării cu medicamente, stabilitatea întregului lanț farmaceutic, menținerea capacității farmaciilor de a-și onora obligațiile față de furnizori, angajați și stat și, cel mai important, accesul neîntrerupt al pacienților la tratamentele de care au nevoie.

Împreună, împărtășim viziunea exprimată de CNAS privind necesitatea modernizării legislației referitoare la finanțarea și rambursarea medicamentelor și ne exprimăm disponibilitatea de a contribui, alături de CNAS, Ministerul Sănătății, Ministerul Finanțelor, organizațiile de pacienți și industria farmaceutică, la elaborarea unor soluții legislative durabile și aliniate bunelor practici europene.

Ne reafirmăm angajamentul de a rămâne parteneri responsabili ai autorităților în construirea unui mecanism de finanțare modern, predictibil și sustenabil, care să protejeze accesul pacienților la tratament și stabilitatea sistemului de sănătate din România.

  • Vizualizări: 1150

„Proprietarul unei farmacii comunitare trebuie să fie neapărat farmacist”

„Proprietarul unei farmacii comunitare trebuie să fie neapărat farmacist”

Mesajele de la nivel internațional, cum este cel pe care ni l-a transmis Raquel Martinez, Secretarul General la Consiliul Farmaceutic General al Spaniei, ne dau încrederea și certitudinea că mergem într-o direcție bună, că farmacia comunitară are viitor și va fi unul dintre promotorii sănătății la nivelul comunității, păstrând mereu în centrul activității sale și deservind exclusiv interesul pacienților. 
Doamna Martinez ne introduce în sistemul farmaceutic din Spania și ne prezintă cum independența profesională a farmacistului este fundamentul unei farmacii comunitare puternice, orientate către pacient și către nevoile reale ale comunității.
Modelul spaniol este construit pe ideea că valoarea unei farmacii comunitare rezidă în modul în farmacistul își asumă responsabilitatea profesională, economică și socială pentru actul farmaceutic și care are ca elemente definitorii autonomia decizională, proximitatea față de pacient și implicarea în prevenție și educație pentru sănătate. Exemplul spaniol ne demonstrează că farmacia comunitară nu este doar un punct de eliberare a medicamentelor, ci un serviciu de sănătate indispensabil, accesibil și de încredere pentru populație.
Vă invităm să vizionați acest mesaj transmis către participanții Conferinței Naționale a farmaciilor comunitare 2026, un mesaj optimist care reprezintă nu doar o perspectivă asupra evoluției profesiei, ci și o reafirmare a unui adevăr fundamental: farmacistul este profesionistul de sănătate aflat cel mai aproape de pacient, cel care contribuie zi de zi la prevenție, la educație pentru sănătate și la utilizarea sigură și eficientă a medicamentelor.

Citește mai departe …„Proprietarul unei farmacii comunitare trebuie să fie neapărat farmacist”

  • Vizualizări: 1544

“Rolul farmacistului va continua să se extindă”

“Rolul farmacistului va continua să se extindă”

Ne bucurăm să împărtășim cu dumneavoastră mesajul de încurajare transmis de domnul Paul Sinclair, președintele Federației Internaționale Farmaceutice (FIP), cu ocazia Conferinței Naționale a farmaciilor comunitare 2026.
Cuvintele sale reprezintă o recunoaștere a contribuției farmaciștilor români la dezvoltarea profesiei și o încurajare pentru a continua să promovăm valorile independenței profesionale, ale responsabilității și ale excelenței în îngrijirea pacienților.
Suntem onorați că AFIE face parte din marea familie mondială a profesiei farmaceutice, alături de organizații și profesioniști dedicați din întreaga lume. Apartenența la comunitatea FIP ne oferă oportunitatea de a contribui activ la dezvoltarea farmaciei și de a susține un viitor în care farmacistul este pe deplin recunoscut pentru rolul său esențial în sănătatea publică.
Vă invităm să urmăriți mesajul video transmis de președintele FIP și să descoperiți viziunea sa asupra viitorului profesiei farmaceutice.

Citește mai departe …“Rolul farmacistului va continua să se extindă”

  • Vizualizări: 1325

Independența profesiei - esențială pentru o asistență farmaceutică de calitate

Independența profesiei - esențială pentru o asistență farmaceutică de calitate

Profesia de farmacist este o profesie independentă, conform cadrului legislativ din România. Împreună cu reprezentanți ai instituțiilor din domeniul sănătății și ai profesiilor liberale, cu farmaciști implicați în cadrul universitar sau de reprezentare profesională, am dezbătut la Brașov problemele din domeniu cu date și informații la zi și am încercat să găsim soluții pentru ca rolul profesiei de farmacist să fie unul valorificat în echipa de sănătate.

12.05.2026: În acest weekend, la Brașov, a avut loc Conferința Națională a Farmaciilor comunitare organizată de Asociația Farmaciilor Independente Ethica, un eveniment la care profesioniștii din sănătate au încercat să răspundă unei întrebări actuale, cu implicații profunde pentru sistemul de sănătate și pentru modul în care pacienții vor beneficia, în viitor, de serviciile profesioniștilor în farmacie: „Profesia liberală de farmacist - încotro?”

Evenimentul a reunit peste 100 de participanți, în principal farmaciști care dețin farmacii comunitare independente, precum și farmaciști care își desfășoară activitatea în farmacii comunitare. Conferința a avut în prim plan un panel de discuții ce a avut ca scop identificarea unui numitor comun între farmaciști, medici și reprezentanți ai administrației centrale pentru definirea rolului farmacistului în noul context socio-economic și sprijinirea acestuia în îndeplinirea cu succes a rolului său de profesionist independent în sănătate.

Dezbaterile au beneficiat de contribuția activă a unor invitați, cărora le mulțumim pentru intervențiile argumentate și recomandările realizate:

  • Farmacist Monica Negovan, Director al Direcției Farmaceutice și Dispozitive Medicale din cadrul Ministerului Sănătății;
  • Medic primar medicină de familie Daciana Toma, Vicepreședinte al Societății Naționale de Medicina Familiei și membru în Comisia de specialitate farmaceutică a Ministerului Sănătății;
  • Gheorghe Ialomițianu, Președinte de onoare al Uniunii Profesiilor Liberale din România (UPLR).

De asemenea, le mulțumim celor care au dat curs invitației asociației de a participa la discuțiile programate, dintre care amintim: 

  • Conf. dr. farm. Elena Dinte, Președinte Colegiul Farmaciștilor din jud. Cluj, cadru didactic la Disciplina de Tehnologie Farmaceutică şi Biofarmacie, Facultatea de Farmacie UMF Cluj-Napoca, coordonator al cursului opțional de „Orientare în carieră”
  • Farmacist pr. Ciprian Gal, Președinte Colegiul Farmaciștilor din jud. Brașov și Secretar General al Colegiul Farmaciștilor din România
  • Farmacist Doru Postelnicu, Președinte Colegiul Farmaciștilor din jud. Călărași
  • Bogdan Chiriac, Președinte Asociația Farmaciilor și Farmaciștilor din România (AFFR)
  • Dragoș Ciprian Vasilache, Director Dezvoltare Asociația Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR)
  • Farmacist Raluca Dumitrescu, Secretar Patronatul Farmaciilor Independente (PFI)

În cadrul conferinței au fost prezentate date preliminare din studiul de cercetare „Trendul profesiei de farmacist și profilul economic al farmaciei comunitare în România”, realizat de Centrul pentru Studiul Comparat al Migrației afiliat Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, care a pus în lumină aspecte îngrijorătoare legate de abandonul antreprenoriatului și scăderea atractivității profesiei de farmacist, reconversia profesională, concentrarea farmaciilor doar în medii dezvoltate economic și migrația forței de muncă din farmacii către alte domenii sau străinătate.

„Ceea ce este important pentru noi, la Ministerul Sănătății, din perspectiva obiectivului pe care îl avem, este ca medicamentul să ajungă la pacient atunci când are nevoie de el și să fie medicamentul de care are nevoie pacientul. Pentru acest lucru, locul cel mai facil și la îndemână pentru toți pacienții în cadrul sistemului de sănătate este farmacia comunitară.”, a declarat doamna farmacist Monica Negovan, Director al Direcției Farmaceutice și Dispozitive Medicale din cadrul Ministerului Sănătății, referitor la rolul pe care farmaciile îl au în domeniul sănătății. 

Caracterul liberal al profesiei de farmacist nu poate să fie separat de două aspecte esențiale: independența profesională, care asigură că decizia este luată în beneficiul pacientului și se bazează pe competențele farmacistului, și sustenabilitatea economică a farmaciei ca societate comercială, tradusă printr-un model economic eficient. 

„Uitându-mă la dumneavoastră în sală, îmi dau seama că profesia de farmacist, ca și profesia de medic, este finalmente una vocațională. Ca farmaciști, sunteți construiți să ajutați pacientul, acesta ar trebui să fie focusul dumneavoastră, și mai puțin birocrația, urmărirea plăților de la casele de asigurări de sănătate sau cât ar trebui să coste un produs pentru ca să nu vă îngrijorați că mâine nu veți avea cu ce să plătiți salariile farmaciștilor care își dedică timp consilierii adecvate. La fel este și în cazul nostru, al medicilor de familie. Și avem nevoie de dumneavoastră, de farmaciști onești, care să înțeleagă profesia și care să susțină activitatea medicului.”, a declarat doamna medic de familie Daciana Toma, Vicepreședinte al Societății Naționale de Medicina Familiei. 

Despre independență administrativă se mai poate vorbi doar în cazul farmacistului care este și cel care administrează sau deține farmacia comunitară, pentru că atunci ești sigur că farmacistul este cel care dictează partea de achiziții de medicamente, de suplimente alimentare sau de produse farmaceutice dintr-o perspectivă mai mult etică și mai puțin comercială. 

„În urma discuțiilor purtate în cadrul conferinței, am ajuns la concluzia că profesia de farmacist trebuie sprijinită în vederea păstrării independenței sale, aceasta reprezentând singura garanție că actul profesional este exercitat în interesul pacienților.”, a declarat domnul Gheorghe Ialomițianu, Președinte de onoare al Uniunii Profesiilor Liberale din România (UPLR).

A doua parte a evenimentului a inclus prezentări dedicate demersurilor Ministerului Sănătății în domeniul farmaceutic, inițiativelor AFIE privind optimizarea geografică și demografică a farmaciilor comunitare, precum și prezentării datelor privind accesul la servicii de sănătate, farmacii și medicamente în România. Aspecte precum întârzierile la plată în decontarea sumelor de către casele de asigurări de sănătate, marjele nesustenabile reglementate pentru medicamentele Rx sau lipsa disponibilității unor medicamente au generat discuții intense, din care au rezultat propuneri valoroase pe care AFIE le va înainta autorităților responsabile.

„Mi-ar plăcea să ne rămână în minte faptul că sustenabilitatea economică creează spațiul necesar eticii profesionale. Aceasta înseamnă că o asistență farmaceutică neviciată, autentică, care are la bază decizia farmacistului poate fi realizată doar printr-un model economic care să fie sustenabil, eficient în timp. Indiferent de farmacia comunitară în care farmacistul activează, acesta trebuie să se simtă confortabil în a-și desfășura activitatea conform pregătirii sale și a eticii profesionale. Derapajele care s-au produs de-a lungul timpului și înclinarea spre zona economică au fost de fapt rezultatul lipsei unor investiții în farmacist și farmacii: de natură economică, de natură legislativă, de natură profesională. Încheiem conferința organizată de AFIE cu mult optimism, cu speranța că proiectele Ministerului Sănătății își vor găsi finalitate și cu sprijin din partea partenerilor de nelipsit, medicii de familie.”, a declarat farmacist Anda Vija, Președinte al Asociației Farmaciilor Independente Ethica.

Conferința a fost completată de mesaje video transmise de reprezentanți importanți ai domeniului farmaceutic și ai organizațiilor profesionale naționale și internaționale, printre care:

  • Asist. Univ. dr. farm. Răzvan Prisada, Președintele Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale;
  • Dorin Rață, președintele Colegiului Pacienților – filiala Timiș;
  • Paul Sinclair, președintele Federației Internaționale Farmaceutice (FIP)
  • Raquel Martinez, Secretar General al Consiliului General Farmaceutic din Spania și Vicepreședinte al Federației Internaționale Farmaceutice (FIP).

Prin această conferință, organizatorii și-au propus să deschidă un dialog real despre viitorul profesiei de farmacist și despre rolul esențial al farmaciei comunitare în sistemul de sănătate din România. Acest dialog trebuie să continue, iar organizatorii sunt convinși că va conduce la schimbări legislative din care vor beneficia atât sistemul de sănătate, cât și pacienții.

Asociația Farmaciilor Independente Etica este formată din peste 600 de farmacii comunitare la nivel național, deținute și administrate de farmaciști ca profesie, cu capital românesc, în care își desfășoară activitatea peste 2200 de angajați din domeniul farmaceutic.

Misiunea AFIE este de a participa activ la îmbunătățirea sistemului de sănătate din România, la dezvoltarea politicilor farmaceutice în beneficiul pacientului și promovarea imaginii farmacistului etic și independent în societate.

AFIE este o voce la nivel național și instituțional, activând de peste 15 de ani în interesul farmaciștilor ca profesioniști în domeniul sănătății. AFIE este membră a Federației Internaționale Farmaceutice (FIP) și membră a IMM România (CNIPMMR).

  • Conferinta Nationala Img

  • Conferinta Nationala Img 2

  • Conferinta Nationala Img 3

  • Conferinta Nationala Img 4

  • Conferinta Nationala Img 5

  • Conferinta Nationala Img 6

  • Conferinta Nationala Img 7

  • Conferinta Nationala Img 8

  • Conferinta Nationala Img 9

  • Conferinta Nationala Img 10

  • Conferinta Nationala Img 11

  • Conferinta Nationala Img 12

  • Conferinta Nationala Img 13

  • Conferinta Nationala Img 14

  • Conferinta Nationala Img 15

  • Conferinta Nationala Img 16

  • Conferinta Nationala Img 17

  • Conferinta Nationala Img 18

  • Conferinta Nationala Img 19

  • Conferinta Nationala Img 20

  • Conferinta Nationala Img 21

  • Conferinta Nationala Img 22

  • Conferinta Nationala Img 23

  • Conferinta Nationala Img 24

  • Conferinta Nationala Img 25

  • Conferinta Nationala Img 26

  • Conferinta Nationala Img 27

  • Conferinta Nationala Img 28

Citește mai departe …Independența profesiei - esențială pentru o asistență farmaceutică de calitate

  • Vizualizări: 1649

Ziua Internațională a Farmacistului 2025 – Etică, Reglementare și Rolul Vital al Farmacistului în Comunitate

Ziua Internațională a Farmacistului, stabilită de FIP, se sărbătorește anual la 25 septembrie, iar tema pentru 2025, „Think Health, Think Pharmacist”, evidențiază rolul esenţial pe care îl au farmaciştii în sistemele de sănătate sustenabile. În contextul provocărilor precum rezistența la antibiotice, crizele financiare, inegalităţile în accesul la îngrijire, farmaciștii reprezintă o linie de suport fundamentală pentru sănătate sigură, accesibilă şi eficientă.

Tema „Think Health, Think Pharmacist” cere ca farmacistul să fie recunoscut nu doar ca simplu furnizor de medicamente, ci ca profesionist integrat în sistemul de sănătate, care influențează politici, reglementări și asigură îngrijiri de calitate.

“Astăzi, de Ziua Internațională a Farmacistului, marcăm nu doar o profesie, ci o misiune: aceea de a fi aproape de pacienți, de a apăra etica și de a contribui la un sistem de sănătate mai corect și mai responsabil.

Tema globală a FIP – Think Health, Think Pharmacist – este și angajamentul nostru: să gândim sănătatea prin ochii și expertiza farmacistului, să fim parte din soluții și să rămânem o voce activă în fața provocărilor.

Mulțumesc tuturor colegilor farmaciști pentru dedicație, pentru implicare și pentru că, zi de zi, demonstrați că farmacia comunitară înseamnă grijă, profesionalism și integritate.” (Anda Vija – președinte AFIE)

Activitățile AFIE au demonstrat pe parcursul acestui an un rol extins:

  • intervenția în politici de reglementare a audiovizualului — protejarea consumatorului și a standardelor etice;
  • elaborarea de ghiduri profesionale — farmacistul având un cadru legal pentru consilierea şi eliberarea a dozei de antibiotic pentru 48 de ore.
  • advocacy pentru drepturile financiare ale farmaciilor comunitare — plata, transparența, recunoașterea importanţei farmaciștilor într-un sistem echitabil;
  • clarificarea reglementărilor medicale și administrative — prescripții, date, obligații — ceea ce afectează calitatea serviciului pentru pacient.

Realizările și provocările AFIE în 2025

Inițiativă Impact
Propuneri și observații privind proiectul de Decizie despre Codul de reglementare a conținutului audiovizual AFIE a transmis propuneri și observații legate de Codul de reglementare a conținutului audiovizual, care include o secțiune dedicată publicității pentru medicamente, suplimente alimentare, dispozitive medicale etc. AFIE a susținut interzicerea publicității la farmaciile comunitare din 2023, conform documentului de poziție privind Deontologia și conduita profesională în campaniile publicitare care vizează farmaciile comunitare. CNA a transmis spre Monitorul Oficial noul Cod. Principala noutate: este interzisă promovarea farmaciilor prin asocierea acestora cu promoții la medicamente, tratamente medicale, produse homeopate, dispozitive medicale sau suplimente alimentare.
Adresă către Comisia Europeană AFIE a solicitat Comisiei un status al demersurilor realizate de statul român ca răspuns la avizul motivat trimis de Comisie către România (prin care statul român avea la dispoziție 2 luni pentru a luat măsuri în vederea rezolvării situației întârzierilor la plata farmaciilor comunitare). Adrese asemănătoare au fost transmise și Guvernului României, precum și autorităților de interes (CNAS, MS, MF, etc.).
Clarificări privind prescripțiile medicale S-a transmis o adresă către CNAS/MS pentru clarificări privind obligativitatea utilizării ștampilei pe prescripțiile medicale pentru medicamente stupefiante și psihotrope (TAB II și TAB III) – răspunsul autorităților a fost că ștampila nu este obligatorie pe aceste prescripții.
Eliberarea dozei de antibiotic pe 48 de ore AFIE a inițiat și dezvoltat, prin grupul intern de lucru pe servicii farmaceutice, o propunere de ghid adresat farmacistului pentru consilierea și eliberarea dozei de antibiotic pentru 48 de ore. „Ghidul farmacistului pentru consiliere şi eliberare în farmacia comunitară a dozei de antibiotic pentru 48 de ore”, a fost revizuit de Ministerul Sănătății și aprobat într-o formă agreată de către MS.
Priorități de politică farmaceutică AFIE a transmis noului Ministru al Sănătății o adresa cu prioritățile din domeniul asistenței farmaceutice.
Resurse pentru farmacişti AFIE a pus la dispoziție fișele de asistență pentru cele 3 afecțiuni detaliate în Ghidul farmacistului pentru doza de antibiotic pe 48 de ore, într-un format ușor de completat electronic (pdf smart). De asemenea, a lansat o platformă online de documente juridice și administrative, menită să sprijine activitatea farmaciştilor într-o formă accesibilă și practică.

 

  • Vizualizări: 4036