Skip to main content

Terapia și viața pacienților – de acum în mâinile guvernanților

Farmaciile comunitare nu își mai pot îndeplini obligația de serviciu public
Fondurile promise de Ministerul Finanțelor pentru achitarea facturilor restante pentru farmacii reprezintă de fapt niște sume derizorii

16 octombrie 2023: Asociația Farmaciilor Independente Ethica reclamă faptul că, la o lună de la atenționarea guvernanților de efectele grave pe care neplata facturilor de către statul român către farmaciile comunitare pentru medicamentele deja eliberate în luna iunie le vor avea, casele de asigurări de sănătate ÎNCĂ nu au achitat restanțele sau au fost achitate parțial, în procente mici.

Considerăm că în acest moment, prin atitudinea pe care o arată guvernanții, inclusiv prin ignorarea adreselor și mesajelor transmise de farmacii către autoritățile publice, reprezintă o reală amenințare ce periclitează viața pacienților. Deși au existat întâlniri și discuții cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și cu reprezentanți ai Guvernului, sumele care trebuiau să fie decontate farmaciilor pentru medicamente eliberate pacienților în luna iunie ÎNCĂ nu au fost virate către farmacii. Există cazuri, în anumite județe, unde s-au achitat parțial anumite facturi aferente acestor luni, însă vorbim de sume derizorii.”, a declarat farmacist Anda Vîja, Vicepreședinte al Asociației Farmaciilor Independente Ethica.

Deși a fost anunțat faptul că vor fi alocate fonduri de către Ministerul Finanțelor la finalul lunii septembrie, sumele acordate au acoperit doar parțial datoriile pe care statul român le are față de farmaciile comunitare. În acest moment, o parte din farmaciile independente se află deja în blocaj financiar din partea distribuitorilor angro, fără a se putea aproviziona cu medicamente, cu efecte resimțite de pacienți, care nu mai pot avea acces la terapie.

Noi avem o obligație de serviciu public, reglementată de autorități și prin contractul cu casele de asigurări de sănătate, prin care trebuie să ne aprovizionăm continuu cu medicamente și să asigurăm o gamă variată de produse. În contextul în care statul român blochează plățile pentru farmacii, noi nu putem să ne îndeplinim această obligație impusă de același stat. Farmaciștii fac eforturi serioase pentru a oferi pacienților tratamentul de care au nevoie, inclusiv pentru acele produse care se găsesc foarte greu pe piață. Acum, ne vedem neputincioși în fața datoriilor pe care le avem la rândul nostru că alți furnizori, neputincioși în fața farmaciștilor angajați pentru care luptăm să le putem plăti salariul, și neputincioși în fața pacienților cărora le-am oferit atâta timp asistență.”, a mai adăugat farmacist Anda Vîja, Vicepreședinte AFIE.

Mai mult, având în vedere faptul că medicamentele au fost eliberate pacienților deja de 5 luni, fără a fi plătite de către casele de asigurări de sănătate, farmaciile sunt împovărate de o serie de alte cheltuieli, inclusiv prin creditele realizate astfel încât să poată să susțină de fapt integral plata medicamentelor pentru care statul ar trebui să se asigure că beneficiază asigurații săi. Mai mult, distribuitorii angro deja percep penalități de la farmacii pentru neplata la timp a medicamentelor furnizate. Menționăm și faptul că farmaciile cel mai probabil se vor afla în imposibilitatea de a achita dările către stat, până în data de 25 ale lunii, cu riscul blocării conturilor de către ANAF, când statul român este de fapt cel care datorează sume de bani consistente, cu o întârziere semnificativă. Chiar dacă există inclusiv o directivă europeană din 2011 care stipulează că termenele de plată către întreprinderi pentru bunuri sau servicii furnizate autorităților publice nu trebuie să depășească 60 de zile calendaristice, aceste aspecte nu sunt de fapt implementate în practică de către statul român.

Precizăm, din nou, faptul că întârzierile majore la plată se referă la medicamentele eliberate de farmaciile comunitare în cadrul programelor naționale de sănătate, precum oncologie, diabet zaharat, transplant, deci pacienților cu afecțiunile cele mai împovărătoare și cele mai costisitoare din sistemul de sănătate. Majoritatea pacienților beneficiază în mod gratuit de medicamentele din programele naționale de sănătate – prin urmare, farmacia suportă până în acest moment cheltuiala integrală a tratamentului eliberat.

Menționăm faptul că farmaciile independente, membre AFIE, reprezintă întreprinderi mici și mijlocii cu capital românesc, care aduc venituri la bugetul de stat prin taxele achitate în țară, spre deosebire de alte companii din domeniul farmaceutic, care, deși sunt extinse ca număr de farmacii, sunt subvenționate din țara de origine și achită taxele în alte state, așa cum a fost documentat în media. Decontarea cu mare întârziere a sumelor pe care statul român le datorează pentru medicamentele eliberate afectează în primul rând farmaciile mici, independente, românești, contribuabili ai statului român, care vor dispărea treptat de pe piața din România.

Ținând cont de lipsa de reacție a guvernanților, medicamentele necesare populației chiar sunt ultima prioritate a acestora. Ceea ce poate nu reușesc acești oameni să cuprindă este faptul că de aceste medicamente depinde viața pacienților noștri, de aceste medicamente depinde ca o boală să nu fie agravată, iar pacientul să nu ajungă în spital. Iar dacă așa se manifestă această perioadă, ne manifestăm profunda îngrijorare privind finalul de an, care aduce aproape constant întârzieri la plata facturilor către farmaciile comunitare. Pentru binele pacienților și pentru menținerea sănătății publice, guvernanții trebuie să înțeleagă că este nevoie ca toate farmaciile din România să funcționeze la capacitate în perioada următoare.”, a completat farmacist Anda Vîja, Vicepreședinte AFIE.

Reluăm câteva precizări legate de funcționarea farmaciilor în raport cu achiziționarea medicamentelor:

  • Modul de lucru al farmaciilor comunitare implică achiziționarea de produse medicamentoase de la distribuitorii angro, astfel încât să asigure întotdeauna pacienților o gama variată de medicamente și cu prioritate la prețurile de decontare cele mai mici.
  • Pentru a realiza acest lucru, farmacia trebuie să respecte termenele de plată agreate cu distribuitorul angro, în caz contrar farmacia nu se mai poate aproviziona de la respectivul distribuitor (ajunge în blocaj financiar) și astfel nu poate să elibereze pacienților medicamentele necesare.
  • Este important de precizat faptul că momentul achiziționării produselor de către farmacie este mult decalat față de momentul în care acele produse sunt eliberate către pacient propriu-zis, însă termenele de plată către distribuitori curg de la momentul achiziționării medicamentelor.
  • Precizăm faptul că termenul achiziționării unui produs este decalat față de eliberarea efectivă a acestuia către populație deoarece farmaciile sunt obligate să fie aprovizionate cu medicamente în mod constant, astfel încât să răspundă cererii de produse de la pacienți.
  • Prețurile pentru medicamentele care se eliberează pe baza unei prescripții medicale sunt reglementate strict de către statul român, iar farmacia comunitară nu poate să depășească aceste prețuri. Mai mult, și marjele de adaos sunt fixe pentru aceste produse, astfel încât farmaciile se află la limita existenței eliberând medicamentele Rx.

 

Date de contact:

Farmacist Anda Vîja

Vicepreședinte AFIE

Tel: 0740 018 307

e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

  • Vizualizări: 3183