Skip to main content

Susținerea și protejarea asistenței farmaceutice - document de poziție

Asociația Farmaciilor Independente Ethica propune modificarea cadrului legislativ actual care vizează domeniul farmaceutic, prin introducerea criteriului demografic și în mediul rural și (re)introducerea criteriului geografic.

Argumentele care stau la baza modificărilor propuse, detalierea contextului actual, exemple de practici din alte state europene, precum și propunerea propriu-zisă de modificare a Legii farmaciei se regăsesc pe larg în documentul de poziție, care poate fi consultat click aici

Redăm pe scurt o parte din argumentele aduse prin documentul de poziție. 

Context actual

Criteriile de înființare a farmaciilor comunitare au fost introduse încă de la primele reglementări în acest domeniu și se referă la:

  • criteriul demografic – o farmacie poate să fie deschisă la un anumit număr de locuitori, valabil doar în zona urbană în acest moment;
  • criteriul geografic sau al distanței minime care trebuie păstrată între farmacii, care a fost în vigoare o perioadă de timp, dar care a fost eliminat.

Intervențiile care au avut loc asupra pieței farmaceutice, prin schimbarea acestor factori esențiali, au dus la modificări semnificative în comportamentul actorilor farmaceutici, precum și în modul în care populația se raportează la farmacia comunitară, la medicament și la farmacist.

De-a lungul timpului au fost introduse și anumite excepții în ceea ce privește limitele impuse ca număr de locuitori, în mediul urban, la înființarea unei farmacii. Aceste excepții s-au referit la centre comerciale sau gări, astfel încât o serie de farmacii au fost deschise peste numărul acceptat de locuitori din respectiva localitate, iar apoi au fost mutate în alte zone de interes comercial. Mai mult, prin eliminarea criteriului care viza distanța minimă între farmacii, acestea s-au concentrat în zonele cele mai mult populate, defavorizând astfel pacienții situați în zone periferice sau suburbane din punct de vedere al accesului la servicii și medicamente.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS), biroul pentru Regiunea Europa, descrie, într-un raport despre cadrul legislativ care vizează farmaciile comunitare din Europa, obiectivele pe care reglementările din domeniu ar trebui să le susțină. Unul dintre aceste obiective este ca populația să beneficieze de un acces universal și corespunzător la asistență farmaceutică, printr-o bună planificare a optimizării farmaciilor existente și a licențierii unor farmacii noi în baza unor criterii demografice și/sau geografice. Un alt obiectiv enunțat de OMS este calitatea serviciilor furnizate de către farmacia comunitară, care poate fi asigurată prin criterii și condiții asociate emiterii unei licențe pentru o astfel de farmacie[1].

INTRODUCEREA CRITERIULUI DEMOGRAFIC ÎN MEDIUL RURAL

Rolurile criteriului demografic, care reprezintă de fapt numărul de farmacii care se pot deschide la un anumit număr de locuitori dintr-o localitate, sunt numeroase:

  • de a asigura un număr suficient de farmacii raportat la numărul de locuitori, astfel încât toți pacienții să aibă acces la medicamente și servicii;
  • de a menține un echilibru între nevoia populației de medicamente și furnizorii care pot îndeplini această nevoie într-un mod etic, ținând cont de profilul fiecărui pacient în parte, recomandându-i acestuia doar produsele de care are strictă nevoie;
  • de a asigura sustenabilitatea unei farmacii comunitare, astfel încât aceasta să poată să activeze în spiritul eticii și în beneficiul pacientului, fără să fie nevoită să recurgă la practici de încurajare a consumului de medicamente pentru a putea supraviețui din punct de vedere economic ținând cont de cheltuielile ridicate pe care le implică domeniul farmaceutic;
  • de a susține servicii farmaceutice de calitate, consiliere și asistență corespunzătoare oferite pacienților de către farmaciști bine pregătiți și remunerați adecvat.

Dintre toate statele europene care au instituit criteriul demografic la înființarea farmaciilor comunitare, România este singura care a reglementat acest criteriu doar în mediul urban, fapt care reprezintă un tratament discriminatoriu între diferitele zone ale țării.

Funcționarea unei farmacii în mediul rural este mult mai dificilă din punct de vedere economic față de alte zone, introducerea criteriului demografic în această zonă fiind cu atât mai importantă, datorită particularităților sale. Astfel, pe lângă rolurile descrise mai sus, introducerea criteriului demografic și în mediul rural îndeplinește două funcții majore:

  • de a oferi sustenabilitate și a proteja farmaciile comunitare deja existente în localități rurale, care au realizat deja investiții, eforturi financiare, umane și nu numai pentru a asigura asistență farmaceutică populației din respectivele zone;
  • de a încuraja deschiderea de farmacii comunitare noi în zone în care nu există astfel de servicii, prin limitarea numărului de farmacii în localitățile în care această nevoie este îndeplinită.

De asemenea, în mediul rural (și nu numai) relația dintre furnizorul de asistență farmaceutică și pacient este una strânsă și contribuie semnificativ la reușita terapiei, la aderența la tratamentul recomandat și la încrederea pe care pacientul o are față de farmacist în a detalia problemele legate de medicație cu care se poate confrunta. Astfel, este importantă asigurarea continuității acestei relații sedimentate în timp, prin susținerea farmaciilor comunitare deja existente în localități rurale, prin menținerea acestora pe piață și prin protejarea acestora de a nu se înclina spre mercantilism.

INTRODUCEREA CRITERIULUI GEOGRAFIC

Distanța minimă care trebuie să existe obligatoriu între farmacii vine în completarea criteriului demografic, astfel încât să fie asigurat un acces uniform la terapia necesară tuturor pacienților în toate zonele unui oraș sau sat.

Excepțiile care s-au introdus de-a lungul timpului în ceea ce privește criteriul demografic, precum și eliminarea criteriului geografic, au dus la concentrarea farmaciilor comunitare în zone centrale, în stații de autobuz, lângă cabinete medicale și în orice zone cu un nivel de bunăstare financiară crescută, lăsând pacienții din zone periferice sau mai puțin dezvoltate fără asistență farmaceutică.

Dreptul la sănătate poate fi garantat doar printr-un acces corespunzător la terapia necesară pentru fiecare pacient în parte, acest lucru fiind realizabil printr-o distribuție uniformă a farmaciilor într-o anumită arie geografică. Niciun pacient nu ar trebui să străbată kilometri pentru a beneficia de asistență farmaceutică, cu atât mai mult cu cât pacienții care se adresează farmaciilor sunt în marea majoritate persoane vârstnice, uneori chiar cu probleme locomotorii. Mai mult, problemele cu care se confruntă uneori pacienții pot fi urgente și este nevoie ca farmacistul să fie adresat cât de curând posibil.

Asistăm la o dezvoltare și extindere a zonelor metropolitane în orașe și spre mediul rural, cu crearea de comunități noi care au o nevoie stringentă de servicii farmaceutice și medicamente. Astfel, este esențial ca farmaciile nou înființate, unde este cazul, sau cele care se mută să se adreseze acestor comunități cu precădere, și nu să fie amplasate în zone în care deja există mai mulți furnizori de asistență farmaceutică. 

Concluzii 

Limitările în înființarea farmaciilor comunitare sunt absolut necesare în contextul actual din România și în urma consecințelor unui cadru legislativ lacunar și a unei capacități de monitorizare și control limitate din partea statului, pentru a asigura protejarea farmaciilor (și implicit a pacientului) în a-și păstra spiritul etic în recomandarea medicamentelor, precum și pentru a veni în sprijinul pacienților și al comunităților care sunt privați în acest moment de asistență farmaceutică prin încurajarea farmaciilor nou înființate în a alege amplasarea în zone periferice sau în localități rurale unde este absolută nevoie. 

__

[1] The legal and regulatory framework for community pharmacies in the WHO European Region. World Health Organization 2019. Disponibil la: https://apps.who.int/iris/bitstream/handle/10665/326394/9789289054249-eng.pdf?sequence=1&isAllowed=y

 
  • Vizualizări: 1638