Skip to main content

Farmaciile independente cer stoparea creşterii nejustificate a preţurilor medicamentelor şi măsuri de protecţie a farmaciştilor

Asociația Farmaciilor Independente Ethica (AFIE) trage un semnal de alarmă privind îngreunarea accesului pacienților la medicamente din cauza măririi preţurilor medicamentelor şi indisponibilitatea unor medicamente esenţiale pentru bolnavii cronici. 

În contextul pandemiei de Coronavirus și a declanșării stării de urgență, prețurile pentru anumite medicamente care se eliberează fără prescripție medicală, precum și a mai multor produse medicale, în special cu rol de protecție împotriva virusului (măști, mănuși, alcool medicinal, dezinfectant), au crescut semnificativ, ajungând chiar și la valori de 2 sau 3 ori mai mari. Costurile ridicate pentru aceste produse pun pacientul în impas financiar și pot avea impact asupra sănătății acestuia.  

„AFIE solicită de urgență furnizorilor de medicamente și produse medicale să stopeze creșterea accelerată a prețurilor acestora, iar dacă există motive reale și argumentate pentru care prețurile acestora cresc, statul român trebuia să ia măsuri astfel încât pacientul să nu fie cel care ajunge să aibă de suferit.”, a declarat farm. Sânziana Mardale, președinte Asociația Farmaciilor Independente Ethica (AFIE).

În ceea ce privește lipsa numeroaselor medicamente, atât de necesare pacienților pentru diferite afecțiuni (diabet, hipertensiune arterială, afecțiuni tiroidiene, etc.), farmaciile independente solicită de urgență statului român luarea de măsuri imediate care să ducă la punerea pe piață a respectivelor medicamente. Informațiile oficiale primite din partea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale prezintă faptul că, cel puțin în cazul DCI Levothyroxinum (Euthyrox), producătorul a pus pe piață stocuri suficiente, însă aceste medicamente nu ajung în continuare în farmacii și nici la pacieți. Mai mult, lipsa numeroaselor medicamente de pe piața din România aduce un risc suplimentar asupra pacienților vârstnici, cu boli cronice, în contextul pandemiei.

 „În contextul pandemiei de Coronavirus, a pune pacienții pe drumuri, să meargă din farmacie în farmacie pentru a întreba de disponibilitatea medicamentelor necesare, prezintă un risc semnificativ pentru sănătatea acestor pacienți vârstnici, cu boli cronice, cei mai afectați de infecția cu COVID-19. Mai mult, lipsa acestor medicamente de pe piață înseamnă pentru pacienți întreruperea tratamentului, ceea ce poate produce efecte considerabil negative asupra stării lor de sănătate. Solicităm de urgență ca statul român să ia măsurile necesare astfel încât acești pacienți să aibă acces la tratament, fără deplasări multiple, fără a intra în contact cu numeroase persoane și fără a suferi probleme majore de sănătate”, a precizat farm. Sânziana Mardale, președinte AFIE.

AFIE a transmis o serie de adrese către Președinție, Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, împreună și cu alți parteneri (Asociația Dăruiește Viață, Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie, Colegiul Farmaciștilor din România), prin care au fost solicitate o serie de măsuri suplimentare care să vină în sprijinul pacienților cronici și care să ajute profesioniștii din domeniul sănătății să își desfășoare activitatea sub presiunea pandemiei. Dintre acestea, amintim:

  • Dislocarea stocurilor de medicamente de la distribuitori către farmacii pentru ca pacienții cronici să aibă acces la tratament și pentru a evita întreruperile de tratament sau interacțiunile cu mai multe farmacii pentru a găsi medicația necesară;
  • Asigurarea materialelor de protecție corespunzătoare pentru farmaciști și asistenți de farmacie (mănuși, măști, substanțe dezinfectante, viziere de protecție și alte produse) în cantități suficiente, în contextul lipsei acestora de la furnizori;
  • Asigurarea necesarului de medicamente și materiale sanitare pentru farmaciile comunitare, astfel încât acestea să poată să răspundă nevoii populației;
  • Derogarea de la orice obligație de semnare fizică de către pacient sau aparținător în cazul eliberării prescripțiilor medicale electronice, pentru a se evita cât mai mult contactul direct;
  • Derogarea farmaciilor de la programul de funcționare declarat și eliminarea birocrației, astfel încât farmaciile comunitare să poată să asigure dezinfectarea corespunzătoare a spațiilor și suprafețelor;
  • Exceptarea unităților farmaceutice, pe lângă cea a unităților sanitare publice, de la prevederile Legii nr. 19/2020, pentru a se asigura accesul pacienților la medicamente și a se evita închiderea farmaciilor.

Contact:

farm. Sânziana Mardale
președinte Asociația Farmaciilor Independente „Ethica”
 Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

Despre Asociația Farmaciilor Independente ETHICA

Asociația Farmaciilor Independente Ethica este formată din farmacii deținute de către farmaciști, fapt care le asigură independența și etica în relația cu pacientul, cu colegii și cu toți colaboratorii.

AFIE este o organizație non-guvernamentală, de tip patronal, la nivel național, fiind formată din mai mult de 200 de membri din 31 de județe și București, distribuite în toate regiunile țării. AFIE este membră a International Pharmaceutical Federation (FIP).

Misiunea AFIE este de a participa activ la îmbunătățirea sistemului de sănătate din România și la dezvoltarea politicilor farmaceutice, în beneficiul pacientului, și de a promova imaginea farmacistului etic și independent în societate. 

  • Vizualizări: 4601