Skip to main content

Pacienții riscă să rămână fără medicamentele necesare din cauza întârzierilor la plata farmaciilor de către Casele Județene de Asigurări de Sănătate

depositphotos.com | nuttapongmohock02

Pacienții riscă să rămână fără medicamentele necesare din cauza întârzierilor la plata farmaciilor de către Casele Județene de Asigurări de Sănătate

13 decembrie 2018: Asociația Farmaciilor Independente „Ethica” a transmis azi o scrisoare către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătății, Ministerul Finanțelor Publice, precum și Guvernul României, prin care solicită autorităților să dispună cât mai curând posibil măsuri bugetare de alocare a fondurilor necesare efectuării la timp a plăților datorate de Casele Judetene de Asigurări de Sănătate furnizorilor de medicamente.

Întârzierile legate de decontarea serviciilor furnizate la eliberarea medicamentelor prescrise pe rețete compensate și/sau gratuite produc grave disfuncționalități în aprovizionarea cu medicamente a farmaciilor, de vreme ce acestea sunt condiționate de contracte comerciale cu furnizorii de medicamente, care impun plăți la termen ale produselor achiziționate. De cele mai multe ori, după depășirea acestui termen, furnizorii de medicamente nu mai aprovizionează farmacia sau impun penalități, care aduc poveri financiare. Acest lucru se reflectă în asigurarea medicamentelor către populație, cu riscul ca pacienții să nu beneficieze de terapia corespunzătoare în timp util, iar astfel să fie grav afectată sănătatea acestora.

Farmaciile membre ale asociației, din 31 de județe și București, au transmis faptul că există întârzieri de peste 2 luni de la data la care medicamentele eliberate de către farmacii în sistemul asigurărilor sociale de sănătate ar fi trebuit achitate (respectiv cele 90 de zile de la depunerea facturilor la Casele Județene de Asigurări de Sănătate au fost depășite cu încă peste 60 de zile). Mai mult, ceilalți furnizori de servicii aflați în relații contractuale cu Casele de Asigurări de Sănătate au fost plătiți la timp, mai puțin farmaciile comunitare, fapt ce constituie o discriminare a farmaciilor în raport cu aceștia.

 „Din păcate, aceste întârzieri privind plata farmaciilor se repetă în mod constant – probleme au apărut și în perioada noiembrie-decembrie 2017. Este dreptul pacientului de a beneficia de medicamentele prescrise, fiind asigurat în sistemul de sănătate, și de a primi aceste medicamente gratuit sau plătind o diferență de preț. Farmaciile însă achiziționează medicamentele la prețul integral și, conform contractelor comerciale încheiate cu furnizorii de medicamente, trebuie să le achite într-un anumit interval. Având în vedere aceste întârzieri ale Caselor Județene de Asigurări de Sănătate, farmaciile sunt puse în situația de a nu putea plăti mai departe furnizorii de medicamente, iar pacientul este cel care în final nu va beneficia la timp de tratamentul necesar. Farmaciile independente din România își doresc ca sistemul de sănătate să fie unul funcțional și sustenabil, care să asigure furnizarea serviciilor și medicamentelor către populație în condiții optime”, a declarat Sânziana Mardale, președinte a Asociației Farmaciilor Independente Ethica.

 Despre Asociația Farmaciilor Independente ETHICA

Asociația Farmaciilor Independente Ethica este formată din farmacii deținute de către farmaciști, fapt care le asigură independența și etica în relația cu pacientul, cu colegii și cu toți colaboratorii.

AFIE este o organizație non-guvernamentală, la nivel național, fiind formată din mai mult de 200 de membri din 27 de județe, distribuite în toate regiunile țării. AFIE este membră a International Pharmaceutical Federation (FIP).

Misiunea AFIE este de a participa activ la îmbunătățirea sistemului de sănătate din România și la dezvoltarea politicilor farmaceutice, în beneficiul pacientului, și de a promova imaginea farmacistului etic și independent în societate.

  • Vizualizări: 1681