Accesul la o farmacie este una dintre componentele esențiale ale sistemului de sănătate. Pentru mulți pacienți, farmacia reprezintă primul punct de contact cu un profesionist din domeniul sănătății.

De aceea, modul în care este organizată rețeaua farmaceutică influențează direct calitatea și accesibilitatea serviciilor.

De ce apar dezechilibre?

În lipsa unor mecanisme de planificare, dezvoltarea rețelei urmează, în mod firesc, zonele cu potențial economic mai ridicat.

Astfel, anumite cartiere sau localități pot ajunge să concentreze un număr mare de farmacii, în timp ce alte comunități rămân insuficient deservite.

Acest fenomen nu este specific României și a fost întâlnit în numeroase state europene înainte de introducerea unor mecanisme de organizare a rețelei.

Cum contribuie criteriile?

Atunci când sunt bine construite, criteriile de înființare a farmaciilor comunitare pot încuraja dezvoltarea serviciilor farmaceutice acolo unde acestea sunt cu adevărat necesare.

Acestea pot contribui la:

●       extinderea rețelei în zone insuficient acoperite;

●       creșterea accesului populației la servicii farmaceutice;

●       susținerea investițiilor realizate în comunitățile locale;

●       menținerea continuității serviciilor pentru pacienți.

În acest fel, criteriile de înființare pentru farmacii devin un instrument de politică publică orientat spre interesul pacientului.

Ce ne arată experiența europeană?

Numeroase state membre ale Uniunii Europene utilizează combinații de criterii demografice și geografice pentru a organiza rețeaua farmaceutică.

Obiectivul este același peste tot: un echilibru între libertatea de a desfășura activități economice și responsabilitatea statului de a asigura accesul populației la servicii farmaceutice.

Nu există un model unic, însă experiența europeană demonstrează că planificarea rețelei poate contribui la reducerea dezechilibrelor și la o distribuție mai eficientă a serviciilor.

Un dialog necesar

Discuția despre criteriile de înființare a farmaciilor nu este despre limitarea dezvoltării pieței.

Este despre modul în care putem construi o rețea farmaceutică modernă, sustenabilă și orientată către nevoile pacienților, folosind soluții validate deja în numeroase state europene.

AFIE va continua să susțină această dezbatere și să promoveze soluții bazate pe bune practici, date și interesul public.

Garanția unui act medical independent, în interesul pacientului

În orice sistem de sănătate performant, relația dintre pacient și profesionist reprezintă fundamentul actului medical. Încrederea apare doar atunci când deciziile sunt luate exclusiv în interesul pacientului, fără influențe comerciale, administrative sau financiare. De aceea, profesiile liberale din sănătate ocupă un loc esențial în societate.

În România, medicii, farmaciștii, medicii dentiști, psihologii, asistenții medicali și moașele, precum și biochimiștii, biologii și chimiștii din sistemul sanitar își exercită profesia în baza unor principii de autonomie profesională și sunt organizați în organisme profesionale care garantează respectarea normelor de etică și deontologie.

Ce înseamnă o profesie liberală?

O profesie liberală presupune exercitarea unei activități bazate pe competență, responsabilitate și independență profesională. Specialistul nu execută doar o procedură și nu comercializează un produs. El analizează o situație, formulează o judecată profesională și ia cea mai bună decizie pentru persoana din fața sa.

În sănătate, această independență este vitală. Pacientul trebuie să știe că recomandarea primită nu urmărește vânzarea unui produs sau atingerea unui obiectiv comercial, ci exclusiv protejarea sănătății sale.

Principiul fundamental al profesiilor liberale poate fi exprimat simplu: “Produsul urmează decizia profesională, nu o dictează.”

Cu alte cuvinte, profesionistul stabilește mai întâi ce are nevoie pacientul, iar abia apoi alege medicamentul, dispozitivul medical sau intervenția potrivită. Niciodată procesul nu ar trebui inversat.

Farmacistul – între percepție și realitate

Puține profesii ilustrează mai bine această provocare decât farmacia.

Pentru mulți oameni, farmacistul este persoana în halat alb care explică modul corect de administrare al medicamentelor, identifică interacțiunile medicamentoase, previne erorile terapeutice și reprezintă ultima verigă de siguranță înainte ca tratamentul să ajungă la pacient.

Pentru alții însă, farmacistul este perceput doar ca un vânzător de medicamente, imagine alimentată de dezvoltarea accelerată a industriei farmaceutice și de transformarea farmaciei într-un spațiu în care coexistă serviciul profesional și activitatea comercială.

Această dihotomie afectează însăși identitatea profesiei.

În realitate, farmacistul nu este definit de produsele aflate pe rafturi, ci de responsabilitatea profesională pe care și-o asumă față de pacient. Cunoștințele sale despre medicamente, farmacologie, siguranța tratamentului și utilizarea rațională a terapiei îl transformă într-un profesionist indispensabil al echipei medicale.

Literatura surprinde adesea această dimensiune. În numeroase romane, farmacistul apare ca un expert discret și autoritar al medicamentelor, un amestec de om de știință și consilier de încredere, lucrând cu precizie clinică și empatie. Alteori este descris ca un păstrător al cunoașterii despre substanțe capabile să vindece sau să otrăvească, simbolizând puterea și responsabilitatea pe care o implică profesia.

Dincolo de ficțiune, această imagine reflectă o realitate: medicamentul este un instrument puternic, iar utilizarea lui corectă necesită expertiză profesională.

O independență aflată sub presiune

Toate profesiile liberale din sănătate folosesc produse în exercitarea actului profesional:

●      Medicul prescrie medicamente și dispozitivedispoziive medicale.

●      Medicul dentist utilizează materiale și echipamente.

●      Psihologul poate recomanda instrumente validate științific.

●      Farmacistul consiliază și eliberează medicamente.

Această legătură inevitabilă dintre actul profesional și produse poate genera presiuni economice asupra independenței profesionale.

Cu cât valoarea comercială a produselor este mai mare, cu atât devine mai important ca decizia profesionistului să rămână complet autonomă. Tocmai de aceea organismele profesionale, codurile deontologice și normele etice nu reprezintă simple formalități administrative, ci mecanisme care protejează interesul pacientului.

Autonomia profesională nu înseamnă lipsa responsabilității, ci dimpotrivă. Ea presupune asumarea răspunderii pentru fiecare recomandare făcută și pentru fiecare decizie luată.

De ce contează pentru pacient?

Pacientul nu are întotdeauna cunoștințele necesare pentru a evalua tratamente, medicamente sau investigații. El se bazează pe încredere.

Atunci când profesionistul este independent, pacientul primește:

●       recomandări bazate pe dovezi științifice;

●       alegerea tratamentului optim, nu a celui mai profitabil;

●       informații corecte privind beneficiile și riscurile;

●       protecție împotriva utilizării inutile sau incorecte a produselor medicale;

●       continuitatea și siguranța actului medical.

În lipsa acestei independențe, relația de încredere dintre pacient și profesionist se erodează, iar întregul sistem de sănătate are de suferit.

Redescoperirea autorității profesionale a farmacistului

Societatea modernă are nevoie să redescopere adevărata valoare a farmacistului.

Autoritatea sa nu izvorăște din dreptul de a elibera medicamente, ci din competența de a le înțelege, de a evalua utilizarea lor și de a proteja pacientul împotriva riscurilor asociate terapiei.

Farmacia nu este doar locul unde se distribuie medicamente, ci spațiul în care știința întâlnește responsabilitatea profesională. Farmacistul este un profesionist liberal al sănătății, iar misiunea sa este aceeași ca a tuturor profesiilor medicale: să pună interesul pacientului înaintea oricărui interes comercial.

Într-o perioadă în care sănătatea este tot mai influențată de dinamica pieței, păstrarea independenței profesiilor liberale devine o condiție esențială pentru un act medical de calitate. Respectarea principiului că decizia profesională precedă întotdeauna produsul reprezintă garanția că pacientul rămâne în centrul sistemului de sănătate.

Iar aceasta este, în fond, adevărata definiție a unei profesii liberale.

Atunci când se vorbește despre organizarea rețelei de farmacii, unul dintre conceptele cel mai des întâlnite în Europa este criteriul demografic.

Acesta nu reprezintă un scop în sine și nici un instrument de limitare a concurenței. Rolul său este de a contribui la dezvoltarea unei rețele farmaceutice adaptate nevoilor populației.

Ce este criteriul demografic?

Criteriul demografic în înființarea farmaciilor se referă la analiza numărului de locuitori, densității populației și necesităților de sănătate ale comunității, pentru a asigura accesul adecvat al populației la servicii farmaceutice. Pe scurt, criteriul demografic stabilește raportul dintre numărul locuitorilor și posibilitatea înființării unei noi farmacii.

Aplicarea acestuia urmărește ca dezvoltarea rețelei să țină cont de evoluția populației și de necesarul real de servicii farmaceutice.

De ce este folosit în multe state europene?

Criteriul demografic este important la înființarea farmaciilor deoarece ajută la stabilirea unui număr optim de farmacii în funcție de nevoile populației, evitând atât lipsa accesului la medicamente, cât și suprasaturarea unei zone cu prea multe unități farmaceutice.

Experiența europeană arată că acest tip de criteriu poate contribui la:

●       distribuirea echilibrată a farmaciilor;

●       evitarea concentrării excesive în aceleași zone;

●       menținerea viabilității farmaciilor care deservesc deja comunitățile;

●       stimularea investițiilor pe termen lung în servicii farmaceutice.

În majoritatea cazurilor, criteriul demografic nu funcționează singur, ci este completat de criterii geografice și de evaluarea nevoilor locale.

Situația din România

În prezent, legislația românească aplică criteriul demografic doar în mediul urban.

În mediul rural, înființarea farmaciilor nu este supusă aceluiași mecanism, ceea ce conduce la existența unor reguli diferite pentru comunități care au aceeași nevoie fundamentală: accesul la servicii farmaceutice.

Optimizarea criteriului demografic, cu accent pe mediul rural, poate sprijini autoritățile să adapteze reglementările la specificul comunităților mici și dispersate, să încurajeze înființarea farmaciilor în zonele insuficient deservite și să reducă inegalitățile privind accesul populației la servicii farmaceutice.

Acces echitabil la servicii farmaceutice

Aplicarea unui criteriu demografic adaptat mediului rural orientează de faptar putea orienta dezvoltarea rețelei farmaceutice către zonele insuficient deservite, contribuind la atingerea obiectivului de creștere a accesului populației la servicii farmaceutice.

În același timp, este important să se țină cont de rolul farmaciilor deja existente, care au investit resurse financiare, umane și operaționale pentru a asigura continuitatea serviciilor în comunitățile pe care le deservesc, în special atunci când acestea sunt gestionate de farmaciști.

O discuție despre pacienți, nu despre restricții

Criteriul demografic nu trebuie privit exclusiv prin prisma autorizării unei noi farmacii.

În esență, discuția este despre modul în care sistemul poate încuraja dezvoltarea unei rețele capabile să răspundă nevoilor reale ale comunităților și să ofere stabilitate serviciilor farmaceutice.

O astfel de dezbatere trebuie purtată pe baza datelor, a experienței europene și a interesului pacientului.

În orice sistem de sănătate, accesul populației la servicii farmaceutice reprezintă o prioritate. De aceea, în multe state europene, înființarea unei farmacii nu este privită exclusiv prin prisma unei investiții economice, ci și din perspectiva interesului public și a nevoilor comunităților.

Acesta este rolul criteriilor de înființare a farmaciilor: să contribuie la dezvoltarea unei rețele farmaceutice echilibrate, care să ofere acces cât mai bun la servicii farmaceutice pentru toți pacienții.

De ce există criterii de înființare?

Scopul acestor criterii nu este limitarea concurenței, ci organizarea unei rețele capabile să răspundă în mod eficient și profesionist nevoilor reale ale populației.

În funcție de legislația fiecărei țări, criteriile pot avea în vedere:

●       numărul locuitorilor

●       distanța dintre farmacii

●       distribuția geografică

●       accesibilitatea serviciilor farmaceutice

●       existența unor comunități insuficient deservite

●       existența profesioniștilor în sănătate în farmacii

Aceste mecanisme permit dezvoltarea rețelei într-un mod echilibrat și predictibil.

Cum procedează alte state europene?

Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene utilizează diferite forme de planificare atunci când autorizează înființarea unor noi farmacii.

De exemplu, în Spania și Austria sunt utilizate în principal criterii demografice și teritoriale pentru a evalua necesitatea unei noi farmacii. Franța autorizează o nouă farmacie în funcție de populația efectiv deservită. Autoritățile analizează dacă există suficienți locuitori în aria de deservire pentru a justifica deschiderea unei noi farmacii, având în vedere necesarul de servicii farmaceutice. Italia aplică un raport legal prestabilit între numărul de locuitori și numărul farmaciilor. De exemplu, legislația stabilește câți locuitori trebuie să revină, în principiu, unei farmacii, iar înființarea unei noi farmacii este permisă atunci când acest raport este depășit.

Înființarea farmaciilor

În România, criteriile de înființare sunt reglementate în principal prin Legea farmaciei 266/2008. Înființarea unei farmacii comunitare este condiționată de îndeplinirea criteriu demografic și de alte condiții care țin de autorizare și funcționare\

• Farmacia trebuie să fie condusă de un farmacist-șef și să dispună de personal de specialitate autorizat, conform prevederilor legale
• Farmacia trebuie să funcționeze într-un spațiu care îndeplinește condițiile privind suprafața minimă, compartimentarea, circuitele funcționale, condițiile de depozitare și dotarea cu echipamente, astfel încât să fie asigurată păstrarea corespunzătoare a medicamentelor și desfășurarea activității în condiții de siguranță.
• De asemenea, există criterii care prevăd date demografice: număr minim de locuitori, raport între populație și numărul de locuitori, tipul de localitate. De-a lungul timpului au fost introduse și anumite excepții în ceea ce privește limitele impuse ca număr de locuitori, în mediul urban, la înființarea unei farmacii. Aceste excepții s-au referit la centre comerciale sau gări, astfel încât o serie de farmacii au fost deschise peste numărul acceptat de locuitori din respectiva localitate, iar apoi au fost mutate în alte zone de interes comercial. Mai mult, prin eliminarea criteriului care viza distanța minimă între farmacii, acestea s-au concentrat în zonele cele mai mult populate, defavorizând astfel pacienții situați în zone periferice sau suburbane din punct de vedere al accesului la servicii și medicamente.

În concluzie, criteriile de înființare a farmaciilor sunt esențiale pentru asigurarea unei rețele farmaceutice echilibrate și a unui acces cât mai echitabil al pacienților la medicamente și servicii farmaceutice. Corect stabilite și aplicate, criteriile de înființare contribuie la dezvoltarea unei rețele farmaceutice sănătoase, echilibrate și adaptate nevoilor reale ale populației.