Dezbatere publică la Ministerul Sănătății privind normele de aplicare a legii farmaciei

Asociația Farmaciilor Independente Ethica a participat la dezbaterea publică desfășurată la Ministerul Sănătății pe tema Normelor privind înființarea, organizarea și funcționarea unităților farmaceutice, susținând următoarele aspecte:

  • Introducerea definiției serviciilor farmaceutice – termenul apare in numeroase acte normative, însă în nici unul dintre acestea nu este definit. AFIE a transmis o propunere de definiție către Ministerul Sănătății. În țările în care serviciile farmaceutice sunt recunoscute (majoritatea din Europa), impactul acestora asupra sănătății individuale, precum și sănătății publice este semnificativ. De asemenea, ținând cont de rolul esențial pe care farmacistul îl poate avea în prevenție (rol care nu este deloc fructificat în acest moment de autorități), serviciile farmaceutice s-au dovedit a fi cost-eficiente pentru statele în care s-au implementat, ducând la economii la bugetul de stat pe termen mediu și lung. Reprezentanții Ministerului Sănătății susțin necesitatea definirii termenului de „servicii farmaceutice” și vor iniția discuții pe acest subiect.
  • Colectarea deșeurilor de la populație în farmacie – farmaciile independente își doresc în primul rând ca sănătatea publică să fie protejată, iar interesul real al pacientului să fie urmărit într-un mod echitabil pentru toate părțile implicate într-un astfel de proces. Considerăm necesară crearea unui cadru normativ distinct, care să reglementeze foarte clar modalitatea de colectare a medicamentelor de la populație în vederea distrugerii, precum și implicarea tuturor actorilor pentru ca efortul financiar să nu se răsfrângă doar asupra farmaciei. În ceea ce privește normele, trebuie precizat în mod expres faptul că în depozitul farmaciei se păstrează medicamentele expirate și colectate doar din stocul farmaciei – în nici un caz în depozitul farmaciei nu se pot păstra medicamente colectate de la pacienți, existând un risc foarte mare de contaminare a tuturor medicamentelor din farmacie. Reprezentanții ministerului au declarat faptul că doresc să înceapă discuțiile cu Ministerul Mediului, consideră că farmacia este pilonul principal în acest proces, însă nu ar trebui să suporte toate costurile.
  • A fost adus în discuție întregul proces de autorizare și autoritățile implicate. Reprezentanții ministerului au declarat faptul că doresc ca documentele necesare autorizării sau modificării autorizației de funcționare să poată să fie depuse electronic și semnate electronic.
  • A fost subliniat faptul că nu există medicamente care să fie eliberate fără consilierea farmacistului, prin urmare trebuie revizuită definirea tehnicilor de vânzare cu autoservire.
  • În ceea ce privește suspendarea voluntară a activității din farmacii, a fost recomandat faptul ca pentru o perioadă scurtă de timp (maxim 30 de zile) sau pentru anumite situații speciale (farmacii cu un singur farmacist, situații de deces, distrugere a spațiului, concediu, etc) să nu fie notificată către Ministerul Sănătății și nici înscrisă ca mențiune pe anexă la autorizația de funcționare.
  • Monitorizarea umidității în farmacii – nu este necesară. Din analizele făcute de către farmaciștii noștri, nu s-au regăsit până în prezent specificații ale producătorilor privind condițiile de umiditate necesare păstrării unui medicament.

Grila de inspecție privin conformitatea farmaciei, realizată de către DSP-uri – AFIE a susținut realizarea unei grile naționale, unitare, și nu la latitudinea DSP-urilor locale. Grila de inspecție să fie elaborată de către Ministerul Sănătății, în colaborare cu Colegiul Farmaciștilor din România.

  • Vizualizări: 83